“Ce face, tuturor?” Nu-i aşa că vă e dor să vă bronzaţi la repetiţii?:))
)
Finala Europa League, pe 9 mai la Bucuresti.
“Avem nevoie de voluntari pentru ceremonia de deschidere…” . Asta înseamnă să fiu pe teren, înainte unei aşa finale, de ziua mea, cu 55 de mii de oameni în tribune. Trebuie să fiu acolo! La început nu ştiam cât de extraordinară va fi experienţa asta. Ne-am strâns la repetiţii, zi de zi, vreo 2 săptămâni, ne-am mai tăiat la mâini în plăcile pentru coregrafie, soarele ardea tot mai puternic, iar emoţiile creşteau aşteptând marele meci şi totodată ne părea rău că timpul se scurge aşa repede. Nu credeam că-mi vor lipsi aşa mult repetiţiile şi zilele petrecute cu restul colegilor sau, acum aş putea spune, cu restul prietenilor!!!
Ne-am mai supărat cu Conex, Wanda ne amuza, unele fete erau cu ochii după Vlad, iar băieţii după gimnaste. Oboseala se simţea mai tare, dar noi trebuia să fim tot mai concentraţi, ziua cea mare se apropia şi nu puteam greşi nimic, milioane de oameni vor fi cu ochii pe noi şi nu puteam dezamăgi. Ne reprezentam domnii profesori, cărora le mulţumim că ne-au ajutat să iasă totul bine, ne reprezentam Universităţile…de fapt ne reprezentam ţara!
A venit ziua cea mult aşteptată, dar cu un ochi plângeam că a trecut timpul aşa repede şi va fi ultima zi împreună, iar cu celălalt ochi râdeam şi ne gândeam la fluturaşii pe care-i vom avea, aşa cum ne-a zis şi Wanda 
)). Am socializat “con nuestros amigos”din Spania, eram pe rând fan Bilbao, apoi fan Madrid, râdeam, făceam poze şi ne distram, dar emoţiile se simţeau tot mai mult.
Cele 45-50 de minute în care am aşteptat pe tunel să intrăm au fost cele mai grele momente, cel puţin pentru mine. Abia aşteptam să intru pe teren, simţeam cum sângele începe să fiarbă în vene, aşa cum începea să fiarbă şi suporterii din tribune în aşteptarea meciului. Atmosfera a fost senzaţională.
şi clipa a venit, pentru 10 minute am fost în centrul atenţiei în Europa, toată lumea era cu ochii pe noi. După ce ne-am făcut treaba şi am auzit aplauzele celor 55 de mii de oameni, am închis ochii, pielea îmi era ca de găină, iar picioarele îmi tremurau. A fost cea mai plăcută senzaţie pe care am simţit-o vreodată, o senzaţie nebună, fluturaşii-mi zburdau în stomac şi parcă zburam odată cu ei. Au fost cele mai tari 10 minute din viaţa mea şi totodată cea mai frumoasă zi de naştere pe care am avut-o. Am făcut 20 de ani şi am trăit aceste sentimente nepreţuite şi ţin să vă mulţumesc din tot sufletul pentru cea mai frumoasă zi din viaţa mea şi pentru mulţimea de urări pe care le-am primit:*.
La sfârşit toată lumea a fost mândră de noi, ne-a ieşit totul perfect, şi aşa cum ne-au spus domnii profesori, s-au chinuit să ne găsească o greşeală, dar nu au putut. Merităm să ne lăudam şi noi puţin:)). La fel de mândră a fost şi Wanda împreună cu cei de la UEFA de noi de ceea ce am reuşit să realizăm.(“ Please tell “tuturor” students that they were great and I am very proud for them.
Very best wishes”
Wanda”)
Vă mulţumim! Mulțumim domnilor profesori, mulțumim UEFA, mulțumim Conex chiar dacă uneori nu am avut semnal prea bun:))), mulțumim Vlad, mulțumim Wandaaaa , mulțumim tuturor din suflet că ne-ați oferit șansa să trăim cea mai tare și frumoasă experiență din viață noastră! 
Și acum când scriu aceste cuvinte mi se face pielea de găină când mă gândesc la toate aceste momente unice! Nu știu de câte ori în viață putem simți și trăi tot ce s-a întâmplat în aceste zile superbe!
De 2 zile mă tot uit la filmulete cu ceremonia de deschidere şi nu mă mai satur, aş vrea să dau timpul înapoi şi să mai trăiesc măcar o dată cele 10 minute de glorie. Au fost 2 săptămâni de muncă pentru 10 minute, dar a meritat pe deplin! Dintr-un grup mare de studenţi am devenit un grup de prieteni unit, o mare familie!
Mi-e dor de voi, vă iubesc şi vă mulţumesc “tuturor”!
Cu drag,
Andrei Bobeică!
