Jurnal de suporter: România – Franţa


De când am plecat de acasă m-au cuprins emoţiile, abia aşteptam să văd noua Arenă Natională şi să strig din tot sufletul :”Hai Romaniaaa!”. Cu cât mă apropiam mai mult de stadion inima îmi bătea şi mai tare, iar în gând repetam într-una:”Victorie, victorie, victorie!” :X…
Ajung la stadion şi mă întreb dacă sunt în România??? Când am intrat mi s-a tăiat răsuflarea, mă simţeam ca pe Camp Nou, ciudat,  pentru că nu am fost niciodată acolo! Cu fiecare minut numărul fanilor creştea, se auzea din ce în ce mai tare:” Romaniaaa, Romaniaaa!”.
Mihai Mitoşeru a reuşit să „ne bage-n priza” şi nu mă îndoiesc că şi francezii erau apăsaţi de atmosfera senzaţională creată, deşi ei joacă pe asemenea stadioane de multă vreme, dar nu ştiu de câte ori au văzut un public aşa pătimaş. Stadionul erupe la intrarea jucătorilor noştri pe teren, iar când „cocoşii” îşi fac apariţia, un cor de fluierături, de-a dreptul asurzitor acoperă şi muzica din difuzoare.

Ei au „Allez les bleus”, totuşi nu are acelasi impact ca tradiţionalul strigăt de luptă ce se aude pe stadioanele noastre, aşa că 50 000 de mii de suflete strigă la unison, din toată inima:” Pe ei, pe mama lor!”

Când 50 000 de oameni au început să strige: „Hagi, Hagi” mi se ridicase părul de pe mâini, aveam pielea de găină. ”Regele” nostru s-a retras în 2000, dar este la fel de iubit sau poate şi mai iubit şi fiecare dintre români cred că l-ar vrea să-l vadă jucând, mai ales acum…

Stadionul era un vulcan pe cale să erupă, iar valurile făcute de fani au completat o atmosferă senzaţională.

Inna a avut un „miniconcert” contestat de unii, dar apreciat de alţii. Mie chiar mi-a plăcut…ce-i drept sonorizarea cam proastă, dar aşa suntem noi românii, ea este apreciată peste tot în lume, a primit numeroase  şi prestigioase premii, dar noi în loc să fim mândrii de faptul că se aud şi astfel de lucruri despre România, ce facem?…Totuşi a avut o prestaţie bună, publicul a cântat cu ea şi a dansat pe muzica ei, iar la final a fost aplaudată.

Păcat pentru rezultat şi pentru gazon, probabil singurele bile negre ale unei seri frumoase, totuşi suntem în România şi nu putea fi totul perfect:))…dar poate este un nou început, pentru o nouă Naţională, o lume mai civilizată pe stadioane şi poate a venit timpul ca românii să iasă iar în stradă după marile victorii.
Am fost impresionat, fascinat de ceea ce am văzut aseară, toată lumea lăuda stadionul, comportamentul fanilor, toţi erau entuziasmaţi, dar acum, după ce am ieşit din febra jocului şi a inaugurării arenei, mă gândesc că tot ce s-a întâmplat e doar o stare de normalitate, venită chiar târziu la noi. În Europa sunt zeci de astfel de stadioane, unele mult mai impresionante, mai moderne ca al nostru, dar fiind primul nostru stadion demn de secolul XXI, ne-am bucurat şi noi ca nişte copii care primesc o jucărie nouă. Între timp Clujul şi Ploieştiul au reuşit să construiască alte 2 arene superbe, care sper să gazduiască meciuri pe măsura frumuseţii acestora.  E un început, nu numai din punct de vedere sportiv, ci şi al civilizaţiei, al culturii aşa că a venit timpul să nu mai fim doar cu numele în Europa!

Bye,

Andrei Bobeică!

Anunțuri

2 comentarii la “Jurnal de suporter: România – Franţa

  1. Marius Moga spune:

    Frumos, cu o singura obiectie: crainicul nu a fost Mihai Mitoseru, ci Silviu Andrei, dj-ul de la Radio Zu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s