Despre cum mi-au dat lacrimile fara sa-mi dau seama uitandu-ma la clipul asta


Nu am mai scris de mult pe blog. Mi-am tot propus sa revin aici, dar n-am gasit timp, poate nici motivatia necesara. Si imi pare rau, dar sper ca de acum sa scriu mai des. Totusi, ar trebui sa fie un motiv de fericire ca mi-am gasit motivatia, dar nu e asa. Scriu din frustrare, scriu cu nervi si tot ce o sa scriu nu voi edita. Stiu ce m-a facut sa scriu si cum am inceput, dar nu stiu cum voi termina si, probabil, voi spune niste idei amestecate, voi reveni la ele si tot asa pentru ca tot ce se intampla e un haos. Si asa simt sa scriu. Scriu haosul pe care-l simt. Ce m-a facut sa intru pe blog in seara asta?

Acest clip cu fanii lui San Lorenzo.

Scriu in timp ce pe fundal ascult cum canta suporterii astia minunati pentru echipa lor. Si scriu inghitind in sec si cu lacrimi in ochi. Ma uitam la clip, ascultam si nici nu mi-am dat seama cand mi-au dat lacrimile. Mi-e dor de Steaua. Al naibii de tare. Mi-e dor sa cant pentru echipa mea, mi-e dor sa fiu cu baietii in peluza, mi-e dor sa ma sune mama ingrijorata ca a vazut la televizor ca s-au batut unii si sa nu stau in galerie ca-i e frica. Mi-e dor sa-i spun: „Nu sunt singur, mama, sunt cu inca vreo 20-30-50 de mii de oameni care simt ca mine, sunt in siguranta.”

Am simtit acum mai mult ca niciodata cat de dor imi e de Steaua, de echipa mea. Mi-e dor de un derby adevarat cu Dinamo. Mi-e dor sa vad un Steaua-Rapid. Sa strig ca nebunul pana mi se face rau si sa fiu ragusit 3 zile dupa meci. Mi-e dor, ba, mi-e dor! Dar ce stii tu, gigi? Ce stii tu, talpane? Voi nu intelegi ce inseamna echipa asta pentru noi.

Eu, unul, nu cred pe nimeni 100%. Nu stiu ce sa cred pentru ca nimeni nu e 100% transparent, nimeni nu e convingator, nimeni nu demonstreaza negru pe alb nimic, pe nimeni nu intereseaza de noi. Nu ma reprezinta niciuna dintre parti. Nu inteleg de ce nu mai am echipa, nu inteleg de ce nu mai am unde sa merg pe stadion si sa cant. Mi-ati furat cea mai sincera bucurie pe care o aveam, mi-ati furat singurul loc unde uitam absolut de orice problema de pe lumea asta. Mi-ati furat locul unde 90 de minute simteam ca sunt acasa, ca acolo e cel mai frumos loc de pe pamant, unde nu conta ce se intampla la final. Supararea unei infrangeri e trecatoare, e de moment. Pasiunea e eterna. P-asta n-o sa mi-o furati niciodata, nici daca imi schimb tot sangele din vine si-mi pun alta inima in piept.

Anii trec si asteptam. Ce? Nu stiu. De 2 ani citesc comunicate, citesc deciziile judecatorilor, vad cum o generatie de aur a Stelei se imparte in doua tabere si e trist. E trist sa vezi cum ura, banii, invidia, cum sentimentele fata de un om sau altul te fac sa uiti cine esti sau cine ai fost si toate lucrurile astea duc la dezbinarea unei familii. Daca voi, idolii nostri, care ne-ati facut sa simtim iubirea asta nebuna pentru Steaua, voi va purtati asa, ce sa mai vorbim de Sud, Nord, de noi, toti suporterii din tara asta? Daca 15 oameni nu ajung la un numitor comun, cum vor ajunge 5 milioane? Ciudat, pentru ca toti suntem uniti de aceeasi pasiune, dar dezbinati de interese.

Prin 2000 am inceput sa inteleg si sa ma uit din ce in ce mai mult la fotbal. Vedeam doar Steaua. ATAT! Am copilarit si a crescut in mine iubirea ros-albastra vazandu-i pe Radoi, Falemi, Pitu, Claudiu Raducanu, Oprita, Florentin Dumitru, Paraschiv, Ghionea, Goian, Dica, Martinovic, Adi Popa, Gardos, Keseru, Chipciu, Martin Tudor, Tatarusanu si multi altii. Oamenii astia m-au facut sa iubesc Steaua din ce in ce mai mult, mi-au oferit momente unice. Dar ce sa vezi, cica toti baietii astia nu au jucat la Steaua. Si nu pot accepta sa vina un om sa-mi spuna „Tu n-ai tinut cu Steaua, copile! Totul a fost o minciuna.” NU POT! INTELEGI? NU POT.  Da, ma mandresc cu tot ce inseamna spiritul Stelei, cu tot ce am reusit sa citesc, sa invat sau sa vad din istoria echipei, cu toti care au imbracat tricoul ros-albastru, dar eu am cunoscut Steaua de prin 2000 si am mers pe stadion de prin 2004. Eu pentru cine am mers pe stadion? Daca asta nu a fost Steaua mea, eu cu cine am tinut? Pentru cine am plans, pentru cine am sarit pe gard la gol? Am o singura intrebare si o mie de raspunsuri. Unde-i Steaua mea?

Fotbalul romanesc nu e pe moarte. Fotbalul romanesc e o adunatara de zombi. Sunt doar niste echipe „inviate” din morti, fara identitate, pe care unii suporterii nu le recunosc, pe altii nu-i deranjeaza, iar cativa se amagesc de dragul pasiunii pe care o au si se hranesc cu firimituri. Steaua, Rapid, Petrolul, Universitatea, U. Cluj, Otelul, Poli Timisoara, UTA, Corvinul, FC Arges, voi toti. Treziti-va! Imi e al naibii de dor. Voua, nu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s