La mulţi ani, Mihăiţă Neşu!

într-o lume superficială, în care oamenii se află intr-o goană nebună  şi continuă, după bani, luptând contra timpului, lumea uită ce înseamnă fericire, uită să se bucure de fiecare moment al vieţii, uită că viaţa e frumoasă şi merită trăită.
Totodată, oamenii uită ce înseamnă o adevărată dramă, intr-o lume în care unii plâng că li s-a zgâriat iphone-ul sau că sacoul Zara s-a pătat de vin intr-o noapte , într-un club de fiţe, alţii trăiesc adevărate drame; sunt oameni care au murit sub nămeţi de zăpadă într-o Românie a secolului 21, iar alţii ca Mihăiţă Neşu, care erau perfect sănătoşi, iar după un banal antrenament, i s-a schimbat viaţa, nu mai poate juca vreodată fotbal, lucru pe care îl făcea cu atâta pasiune şi atâta plăcere, nu ştie dacă va mai merge vreodată.
Unii visează să aibă ultimul bolid de sute de mii de euro şi sute de cai putere sau să-şi cumpere vreun smartphone, să fie la modă, în timp ce alţii visează doar…să fie normali.
Mihăiţă, fii tare! Continuă să lupţi şi crede că într-o zi vei fi acelaşi Neşu, pe care îl ştim cu toţii. Ai 30 de ani şi o întreagă viaţă înainte. Sunt sigur că în viitorul apropiat recuperarea ta va fi completă şi te vei bucura de tot ceea ce-ţi oferă viaţa. Stelişti, dinamovişti, rapidişti…români, şi nu numai, oameni din întreaga lume au aflat de suferinţa ta, sunt alături de tine şi se roagă pentru sănătatea ta. Sunt sigur că nu ai fi vrut să vorbească lumea de tine în împrejurările astea, dar în acelaşi timp cred că eşti fericit având parte de solidaritatea oamenilor.
Eşti un adevărat model, un idol, în sensul cel mai puternic şi profund al cuvântului, pentru orice om. Dai dovadă de atâta putere şi credinţă şi vreau să nu-ţi pierzi speranţa, pentru că ştiu cât este de greu, dar TU NU VEI RENUNŢA!
Vei lupta până când vei putea merge din nou, pe picioarele tale şi să nu mai ai nevoie de ajutor în tot ceea ce faci! Poate alţii, în locul tău, ar fi renunţat demult, dar tu dai dovadă de atâta forţă, aşa cum făcea fotbalistul firav pe care îl vedeam pe teren, dar care era şi este un exemplu de dăruire pentru colegii lui şi chiar pentru adversari. De aceea meriţi tot respectul şi admiraţia noastră!
De ziua ta, îţi urez doar multă SăNăTATE! Din tot sufletul, cred cu tărie că te vei face bine şi visul tău va deveni realitate mai devreme sau mai târziu!
îţi doresc multă putere, fizică şi psihică pentru a putea continua această luptă cu viaţa, în care sunt sigur că eşti ,deja, un îNVINGATOR!
La mulţi ani, Mihăiţă!

Toate cele bune!

http://www.youtube.com/watch?v=XjcE1K_kCc4

PS:

Mihai Mircea Neșu (n. 19 februarie 1983, Oradea, România) este un jucător de fotbal care a evoluat o mare parte din cariera sa pentru Steaua București. Joacă pe postul de fundaș stânga și uneori extremă stângă. Neșu are jucate 86 de meciuri în Liga I, un gol marcat și opt selecții în echipa națională. În 2008 s-a transferat la echipa olandeză FC Utrecht unde a jucat titular în toate meciurile din tur și a primit distincția de „cel mai bun fundaș stânga din Eredivisie” în fața unor nume precum Giovanni van Bronckhorst, Sebastian Pocognoli sau Urby Emanuelson.

Pe 10 mai 2011, Mihai Neșu s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht. În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schult, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos. Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și a fost operat imediat. În următoarele luni, Neșu a reînceput să vorbească, apoi a început recuperarea medicală și și-a recâștigat parțial controlul asupra brațului drept. Pe 18 ianuarie 2012, a susținut prima sa conferință de presă de după accident, când a anunțat că va înființa o fundație care să ajute copiii români cu dizabilități. Din 8 februarie 2012 el a inceput sa iși miște si mâna stânga. [sursa: Wikipedia]

Bye,

Andrei B.

Anunțuri

Revoluţia…nu e bună, dar face bine!

Nu cred că mai e nevoie de nicio introducere aşa că o să intru direct în subiect. Zilele astea mă încearcă sentimente contradictorii, pe o parte mă îngrozesc evenimentele ce au avut loc în centrul capitalei, iar pe altă parte mă bucură nespus că românii dau dovadă de solidaritate în sfârşit, că s-au hotărât să iasă în stradă, să-şi strige nemulţumirile, sătui de atâta nedreptate, de atâta nesimţire, furăciune şi batjocură.După 22 de ani în care nu s-a inamplat mai nimic bun, după 22 de ani în care mulţi au trăit şi trăiesc de pe o zi pe alta cu speranţa că va fi mai bine, dar uite că aici se aplică replica dureros de adevărată “Zâmbeşte! Mâine poate fi mai rău”, poporul român a ajuns la limita limitelor. Istoria probabil se repetă la un moment dat. Cei mai în vârsta revăd decembrie ’89 în aceste zile. Lumea rabdă, este minţită, dusă de nas, batjocorită cu o nesimţire inimaginabilă, românii se simt vânduţi, trădaţi, dar există o saturaţie. E ca atunci când mănânci acelaşi fel de mâncare, mănânci o zi, 2…9, dar după 2-3 săptămâni ţi se apleacă, nici măcar nu poţi să mai priveşti mâncarea aceea.

Aşa este acum! Tuturor li s-a aplecat de tine limbric chelios şi de toţi hibrizii de care eşti înconjurat! Ni s-a făcut scârbă, am acceptat mult prea mult să ne băgaţi pumnul în gură, aşa că şi noi o să ne băgăm cu vârf şi indensat în voi ce avem mai lung…adică picioarele! Să simţiţi durerea pe care o simte o mamă când nu are ce să-i pună pe masă copilului, să simţiţi durerea părinţilor ce au copiii plecaţi la mii de km depărtare şi nu i-au văzut de ani, să simţiţi durerea pe care au simţit-0 copiii ce şi-au pierdut părinţii în ’89, să le fie lor bine!
De ce au murit atâţia tineri, bătrâni, femei şi copii atunci? Să vă bateţi voi joc de tot? Au murit pentru ţară şi popor pe care voi le vindeţi acum fără să ezitaţi! Nu vă e ruşine? Ieşiţi la tv şi radeti cand oamenii în ţară pe care o “conduceţi” plâng! Sunteţi nişte criminali!

Revoluţia…nu e bună, dar face bine!

Dacă asta trebuie să facem, asta să facem! şi o s-o facem până se vor găsi oameni capabili şi inteligenţi să conducă ţară. Cred cu tărie că există şi aceşti oameni.

Nu ştiu dacă aşa-zişii “huligani” au fost manipulaţi spre violenţă pentru a-i speria pe restul şi lumea să renunţe la protest. Dar ce să-i sperie pe români? Au văzut atâtea şi nu mai sunt impresionaţi de nimic.
Dar dacă nu a fost aşa şi acei oameni au făcut totul din instinct, din scârbă pentru conducerea ţării, cred că există şi o parte bună a violenţei, dacă pot să spun aşa. Nu ştiu dacă greşesc, dar dacă “lumea bună” din guvern nu se sperie de pensionarii şi de oamenii mai inofensivi ce strigă DEMISIA şi protestează pasnic, ei bine aceşti băieţi ceva mai rebeli le-au demonstrat că suntem puternici, că putem riposta, că şi forţelor speciale le e greu să facă faţă Românilor supăraţi. Apropo de Jandarmi, îi înţeleg, asta le e meseria, dar sunt victime ca şi restul, ale aceluiaşi sistem bolnav, dar dacă aş fi în locul lor, aş  menţine ordinea, că doar asta le este meseria, dar aş striga în acelaşi cor cu toată populaţia din stradă, din tot sufletul “DEMISIA”. Poate că e ilegal, dar e al naibii de moral! Dacă ar face asta, ar ajuta la schimbare şi nu cred că i-ar mai pune la zid nimeni. Trebuie să fim uniti că degetele unui mâini stranse intr-un pumn, gata să lovească pentru a avea libertate şi respect!
Am văzut un bătrân lovit de jandarmi, şi am fost impresionat până la lacrimi să văd ce spune : “Mor pentru tineretul ăsta, dă-mă dracu’! Eu mi-am trăiţ viaţa”…Mai rămâne ceva de comentat?

Este şi vina noastră că am acceptat atâţia ani spunând “Poate s-o schimba ceva!” Oamenii, muritori de foame, pentru o pungă de zahăr şi o sticlă de ulei şi-au vândut votul acestor şarlatani, asta, adunată şi cu furtul voturilor, a dus în situaţia de acum. Pe maşinile Poliţiei scrie mare: “Siguranţă şi încredere!”…Dar cum să mai creadă lumea aceste cuvinte când banul vorbeşte în ziua de azi?
Sper că Românii să iasă în continuare în stradă, să-şi schimbe soarta, să se deştepte mânaţi de furia pe aceşti rechini, îndemnaţi de versul imnului nostru care spune: “Viaţa-n libertate, ori moarte” strigă toţi!

Am auzit spunandu-se : “Ok, dar crezi că e altul mai bun?”, “De ce e o soluţie revoluţia?”, “Toţi sunt la fel”, “Nimic nu se va schimba”…Dacă gândim aşa nu o să progresăm deloc şi o să ne merităm soarta. Dacă nu spunem nimic, nu o să se întâmple nimic.
Dar i-am mai auzit şi pe alţii ce râdeau de cei care au ieşit în stradă, că sunt demenţi, proşti, fraieri, că acţionează sub efectul de turmă…Ce trist! Voi nu aţi înţeles nimic! Uneori mai bine taci şi pari prost decât să vorbeşti şi să înlături orice dubiu! Cei care afirmă aceste aberaţii probabil sunt oameni care de mici au avut totul, nu au mişcat un deget să facă ceva pentru că mami şi tati aveau totul, cred că habar n-au cât costă o cartelă de metrou şi privesc totul fericiţi de pe scaunul lor comfortabil din SUV-ul primit, aşa ca o atenţie, de la părinţi. Realitatea e cea din stradă, fraţilor!

Oamenii îşi cer drepturile! Oamenii vor doar RESPECT! Iar cei ce hibernează pe banii nostri în Parlament, dacă nu vor să plece de bunăvoie, să plece cu câte-o piatră luată-n cap!

Închei cu versurile astea care spun totul:
“Revoluţia-i o tânără fată acum, / Are 20 de ani şi-a apucat-o pe un drum/
Guvernu’ a promis că o ajută, dar vrea întâi s-o f#t@, / Însă Revoluţia nu e curvă… “
[B.U.G. Mafia – Bag p#la-n lume şi apoi v-o fac cadou]

http://www.youtube.com/watch?v=bErRqum1dSA

România, te iubesc!

Andrei B.

Déjà vu

“Scriu grăbit,

Pe genunchi, din tranșee,

Într-un scurt moment,

În care tac armele,

Și pixul parcă are acum,voința lui

În încercarea de a da glas gândului ”

 

 

 

 

Un strigăt disperat din mine urlă și-mi cutremură toate simțurile, nu vrea să mă lase să-mi mai pierd încă o dată cel mai bun prieten, pentru că s-a mai întâmplat cândva și de atunci nimic nu a mai fost la fel.

 

Mi-au umplut cu lacrimi, îngerii, paharul…

 

Aceeași  teamă,  aceeași  tăcere inutilă și distructivă…același  “(…)da, dar în alt fel”.  De aici nu trebuie să mai continue la fel, trebuie să se schimbe ceva, trebuie să schimb ceva! Déjà vu-ul  ăsta trebuie să se termine aici și acum. E exact ca o boală, dacă nu o tratezi de la început și aștepți, poate fi fatală,  mai ales dacă o ai a doua oară. Așa că, de data asta îmi voi lua  “medicamentele”, nu voi lăsa să se întâmple nimic din care să regret apoi, pentru că nu știu cum, când, de ce și în ce fel, dar ai devenit una din persoanele cele mai importante din viața mea și nu vreau să te pierd. N-aș suporta asta…înca o dată. Jumătate din inimă am pierdut-o în timp, așa că de jumătatea asta o să țin cu dinții, o s-o strâng cu  toate puterile rămase în sufletul meu gol, până la ultima picătură de energie, o s-o încătușez bine, să rămână acolo unde trebuie să fie, o s-o țin strâns până la ultima suflare.

 

…“Cum să faci să păstrezi cel mai bun prieten?”…

 

Încep să cred că  “Îngerul care avea grijă de mine,  azi s-a sinucis” pentru că el n-ar lasă să se întâmple așa ceva din nou. 10 degete cred că sunt prea multe pentru cei pe care să-i pot numi  “prieteni”, pentru că acest cuvânt are o imensă greutate și îți trebuie o infinită responsabilitate să afirimi că ești prietenul cuiva, așa că domnul Mark Zuckerberg ar trebui să schimbe butonul  “Add friend” în “Add people” sau ceva de genul ăsta. Tocmai d-asta vreau să-mi păstrez adevărații prieteni lângă mine…cum? Nu cred că știu, dar  “Acum am crescut, cică sunt băiat mare, Iar uneori nu îmi permit să spun nici că mă doare”…dar uneori trebuie să înveți să mergi în viață cu vântu-n față  și să ai mare grijjă ce faci în momentele alea, pentru că toate se vor întoarce împotriva ta.

Am fost confuz când te-am strâns în brațe, mi-am dat seama ce simt când m-a ros gelozia, am încercat să neg, ca să-mi dau seama apoi, că nu are rost să fac asta. Nu știu dacă are rost să încerc ceva sau ar trebui să frâng fără regret, de la început, aceste simțiri…Tot ce știu acum e că vreau să te țin alături de mine pentru totdeauna, prieten drag și am nevoie de o puternică îmbrățișare!

 

Și chiar dacă la început am zis ceva, scriind aceste rânduri mi-am dat seama că “Nu mai scriu de mult cu pixul/ Sângele mi-a devenit instrumentul/ E flow-ul meu direct, din inimă” și mai cred că “eu m-am înșelat,  Îngerul nu s-a sinucis, era puțin plecat”…

Trebuie să închid laptop`ul, să închid ochii puțin și să mă gândesc, să-mi dau seama ce trebuie să fac mai departe, dar  deocamdată o să-ncerc să-mi găsesc liniștea în miile de watti…

 

Bye,

Andrei B.

Din pasiune pentru 2 culori

Iar  se  ridică Sfinții-n catedrale,

Că e Derby în Ștefan cel Mare.

Vine galeria Stelei, cu toții să cântăm,

Pe Steaua spre victorie s-o purtăm!

 

Pentru culorile sfinte cântăm,

Pentru roșu și albastru viața ne dăm.

Voi să auziți și să jucați,

Pentru noi și pentru Steaua să vă sacrificați!

 

De-o vescinie parcă așteptăm,

Steaua noastră să renască,

Mândria iar s-o recuperăm,

Inimă din noi să crească!

 

Umilințe nu mai vrem, ne-am săturat,

Ne-am săturat să fim în anonimat!

Asta nu e Steaua noastră,

Ne-am săturat să ne rănească!

 

Când îmbrăcați tricoul,

Lui Lăcătuș să-i auziți ecoul,

Să tresară inimă-n voi,

Vrem să simțiți la fel că noi!

 

Noi pierdem tinerețea, lacrimi și sudoare,

Pentru 2 culori de voi călcate în picioare!

Treziți-vă o dată,

Acum bateți în Groapă!

 

E timpul să vă treziți,

Pentru roșu și albastru să muriți,

E timpul să va treziți,

Spiritul lui Hagi să-l simțiți.

 

Spălați-vă toate păcatele

Luni învingeți javrele,

Noi vom striga până vom pleca-n pământ,

“Invingeti dinamo” , sloganul nostru sfânt!

Forta Steaua,

Andrei.

Lămâi „prietenașilor”?

M-am săturat. Nu vă mai suport. Voi chiar nu obosiți să tot bârfiți, să vorbiți despre alții fără să știți nimic? Vă roade invidia? Chiar nu aveți altceva de făcut?

Sincer? Chiar mi-e milă de voi, că vă pierdeți viața tocindu-vă gura, vorbind „aiurea-n tramvai” despre viețile altora. Voi vă mai suportați? Să vă dau o lămâie?

Frateee, treziți-vă!!! Viața- i scurtă și la un moment dat o să vă pară rău că nu ați știut cum să vi-o trăiți și ați irosit-o în felul ăsta. Înțeleg că sunteți români, că trebuie să vă uitați în grădina altuia, vă rugați să moară capra vecinului, dar uite că e a naibii de încăpățânată, oricât de tari ar fi “rugămințile” voastre, totusi orice lucru are o limită. Bariera nesimțirii a fost întrecută de mult,  și chiar nu știu cum s-o mai numesc, nesimțire, invidie, răutate, cred că e prea putin… Ar trebui să vă gândiți cum să faceți ceva, să lăsați ceva în urma voastră, să știe cei ce vin de existența voastră, o să plecați din viața asta și nu o să realizați nimic petru că ați fost ocupați să criticați, să bârfiți, dar nu mai zic nimic, treaba voastră, eu, unul ,  mi-am format un scut, pe principiul „ce nu te omoară, te face mai puternic” , iar toate se vor întoarce tot la voi, lovindu-vă ca un bumerang, pentru că indiferența e unul din cele mai dure răspunsuri… și uite că găsesc și ceva bun în toată mizeria asta, mă ajutați să văd mai ușor cine îmi este prieten adevărat sau  cărora le curge-n vene același sânge ca al meu ! V-aș mulțumi, dar oricum e prea târziu și nu prea mai am timp, sorry.

Cu dedicație,

http://www.youtube.com/watch?v=cQ-w9tFMZDI    !!!!

PS:
Scuzele nu-s rezolvarea,
Să vă ierte Dumnezeu,
Că eu nu mai cunosc iertarea.

Peace&Love,

Andrei.

Jurnal de suporter: România – Franţa

De când am plecat de acasă m-au cuprins emoţiile, abia aşteptam să văd noua Arenă Natională şi să strig din tot sufletul :”Hai Romaniaaa!”. Cu cât mă apropiam mai mult de stadion inima îmi bătea şi mai tare, iar în gând repetam într-una:”Victorie, victorie, victorie!” :X…
Ajung la stadion şi mă întreb dacă sunt în România??? Când am intrat mi s-a tăiat răsuflarea, mă simţeam ca pe Camp Nou, ciudat,  pentru că nu am fost niciodată acolo! Cu fiecare minut numărul fanilor creştea, se auzea din ce în ce mai tare:” Romaniaaa, Romaniaaa!”.
Mihai Mitoşeru a reuşit să „ne bage-n priza” şi nu mă îndoiesc că şi francezii erau apăsaţi de atmosfera senzaţională creată, deşi ei joacă pe asemenea stadioane de multă vreme, dar nu ştiu de câte ori au văzut un public aşa pătimaş. Stadionul erupe la intrarea jucătorilor noştri pe teren, iar când „cocoşii” îşi fac apariţia, un cor de fluierături, de-a dreptul asurzitor acoperă şi muzica din difuzoare.

Ei au „Allez les bleus”, totuşi nu are acelasi impact ca tradiţionalul strigăt de luptă ce se aude pe stadioanele noastre, aşa că 50 000 de mii de suflete strigă la unison, din toată inima:” Pe ei, pe mama lor!”

Când 50 000 de oameni au început să strige: „Hagi, Hagi” mi se ridicase părul de pe mâini, aveam pielea de găină. ”Regele” nostru s-a retras în 2000, dar este la fel de iubit sau poate şi mai iubit şi fiecare dintre români cred că l-ar vrea să-l vadă jucând, mai ales acum…

Stadionul era un vulcan pe cale să erupă, iar valurile făcute de fani au completat o atmosferă senzaţională.

Inna a avut un „miniconcert” contestat de unii, dar apreciat de alţii. Mie chiar mi-a plăcut…ce-i drept sonorizarea cam proastă, dar aşa suntem noi românii, ea este apreciată peste tot în lume, a primit numeroase  şi prestigioase premii, dar noi în loc să fim mândrii de faptul că se aud şi astfel de lucruri despre România, ce facem?…Totuşi a avut o prestaţie bună, publicul a cântat cu ea şi a dansat pe muzica ei, iar la final a fost aplaudată.

Păcat pentru rezultat şi pentru gazon, probabil singurele bile negre ale unei seri frumoase, totuşi suntem în România şi nu putea fi totul perfect:))…dar poate este un nou început, pentru o nouă Naţională, o lume mai civilizată pe stadioane şi poate a venit timpul ca românii să iasă iar în stradă după marile victorii.
Am fost impresionat, fascinat de ceea ce am văzut aseară, toată lumea lăuda stadionul, comportamentul fanilor, toţi erau entuziasmaţi, dar acum, după ce am ieşit din febra jocului şi a inaugurării arenei, mă gândesc că tot ce s-a întâmplat e doar o stare de normalitate, venită chiar târziu la noi. În Europa sunt zeci de astfel de stadioane, unele mult mai impresionante, mai moderne ca al nostru, dar fiind primul nostru stadion demn de secolul XXI, ne-am bucurat şi noi ca nişte copii care primesc o jucărie nouă. Între timp Clujul şi Ploieştiul au reuşit să construiască alte 2 arene superbe, care sper să gazduiască meciuri pe măsura frumuseţii acestora.  E un început, nu numai din punct de vedere sportiv, ci şi al civilizaţiei, al culturii aşa că a venit timpul să nu mai fim doar cu numele în Europa!

Bye,

Andrei Bobeică!

Fă din viaţa ta un vis, din visul tău o viaţă !

Visuri… Idealuri fără de care nu putem trăi. Dar cine spune că nu poţi trăi fără ele? Nu cumva ţi-ai stabilit singur asta? Şi până la urmă de ce n-ai putea? Ah… ai nevoie de o pornire. De o motivaţie. Pentru cine? Nu poţi să iei o decizie de moment? Dar ce sunt toate întrebările astea?! Sigur că poţi, dar fiecare om trebuie să plece de la ceva. Ce să transformi în realitate dacă nu visezi? Ei, bine… fă-o! Asta demonstrează că nu eşti un om mort ( şi „mort” înseamnă mai mult decât a-ţi pierde sufletul la propriu), că poţi aspira la ceva şi că eşti dornic de a merge mai departe. Dar cum? Cine îţi stabileşte regulile? De fapt nu, nu există reguli. Nimeni nu poate intra în mintea ta pentru a-ţi controla gândurile şi percepţiile legate de viitorul tău. Nu te lăsa influenţat de nimeni şi nimic. Sunt sigură că eşti capabil să-ţi iei propriile decizii. Şi dacă vin la tine şi-ţi ţipă toţi în cap că nu e bine, că nu e posibil sau că nu eşti în stare? Dar ce te interesează ce se aude în jur? De parcă visele le scoţi din priză şi se sting pur şi simplu. Închide ochii şi acoperă-ţi urechile! Fii ceea ce vrei tu să fii, indiferent dacă vede cineva sau nu. Fă-o pentru tine. Motivează-ţi existenţa şi crede cu ardoare că poţi fi un erou. Şi nu uita: Luptă! Trăieşte ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală. Nu renunţa! Dansează ca şi cum nimeni nu s-ar uita. Eşti în teatrul tău propriu, pe o scenă divină. Alege-ţi rolul şi joacă-l până la capăt cu încredere.

Pe curând, Cristina Craia!